Am primit o nouă veste despre noul loc de muncă!
După cum v-am povestit în articolul precedent despre noua schimbare pe plan profesional. Am primit noi informații, ieri am primit un e-mail pe care n-am apucat să îl citesc decât astăzi.

În acest e-mail mi s-a spus că voi fi unul dintre norocoșii cursanți al stagiului de pregătire ediția aprilie 2017. Am primit și un document PDF în atașament cu absolut toate detaliile de care aveam nevoie.

Mi-a plăcut foarte mult modul de prezentare, vă fac așa un rezumat cu informațiile primite:

  • În prima parte mi s-a urat bun venit și mai apoi mi s-a spus locul de desfășurare al cursului, acesta fiind în Brașov la Pensiunea Gențiana.
  • Costurile și beneficiile, singurele costuri pe care va trebui să le suport sunt, deplasarea până în Brașov + un cadou de 20 de lei pe care o sa îl detaliez puțin mai jos. Stagiul de formare este suportat de către companie, dedesubt vom discuta despre beneficii.
  • Avem destul de multe beneficii și acestea sunt: un loc de muncă în cadrul companiei, într-una dintre destinațiile exotice, cazarea și mâncarea vor fi asigurate, diplomă de fotograf, transportul către destinație suportat de companie, cazarea și mâncarea atât în cadrul cursului cât și la destinație vor fi asigurate de companie pe toată durata contractului, posibilitatea de avansare în companie în funcție de performanțe, salariu atrăgător + comision din vânzările realizate, desfășurarea activității într-o destinație exotică alături de o echipă tânără.
  • Mai apoi am primit detaliile despre cum voi ajunge la curs, mi se asigură și transportul de la gara către pensiune.
  • Ce va trebui să pun în bagaj, aici mi s-a părut un lucru foarte interesant și distractiv :D. Faptul că ni se cere să pregătim un cadou simbolic (unisex) cu o valoare maximă de 20 de lei. Pe care va trebui să trecem numele nostru deoarece în cadrul stagiului se va organiza un joc în care fiecare cursant va face schimb de cadouri cu un coleg. Deja sunt curios de la cine și ce o să primesc :). O da, va trebui să-mi iau cu mine și un fier de călcat, vorba aia, să fiu la patru ace.
  • Actele necesare, programul desfășurării cursului, iar aproape de final avem…
  • Meniul 😀 care este alcătuit din mic dejun, prânz și cină, cu mâncăruri foarte diversificate. Bineînțeles că nu o să stau acum să vă spun ce conține fiecare fel. În e-mail mi s-a dat și un formular să îl completez unde am fost întrebat dacă sunt vegetarian sau nu și dacă am intoleranță la vreun aliment.
  • Iar la final datele de contact.

Așadar pe data de 18 aprilie voi fi în Brașov iar pe 19 aprilie voi începe prima zi din curs. Cursul va ține până pe 29 aprilie 2017, după care voi fi trimis într-o destinație exotică, de-abia apuc, credeți-mă !

O să vă mai țin la curent când voi pleca către Brașov, când voi ajunge, pe perioada cursului. Când voi pleca către destinație și pe toată perioada în care voi lucra la această companie. Va fi o experiență deosebită pentru mine, sunt sigur că va fi una plăcută și unică bineînțeles.

Să ne auzim cu bine,
Vă salută Grozavul 😉

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm introduceţi comentariul dvs.!
Vă rugăm introduceţi numele dvs. aici