Am avut parte de ceva amuzant, mergând cu trenul, am mers cu un prieten și am decis să nu ne luăm bilet, dăm şi noi ceva la naşul şi aia e.

Zis şi făcut, am stat cam o oră până a veni trenul. Ne-am urcat, am căutat un compartiment mai gol. Nu vroiam să fie multă lume prin zonă pentru a putea negocia cu naşul 🙂

Bun, stăm ce stăm şi apare şi personajul principal, naşul.. Vine la noi, biletele la control:

  • Şefu’ vă dăm 5 lei, mergem până la Alba
  • Nu se poate măi băieți
  • De ce?
  • Cu 5 lei mergeți până la Teiuş dacă vreți
  • Eu la Teiuş cobor şi vine alt coleg şi vă controlează şi el
  • Hai şefu’ că îți dăm atunci 10 lei
  • Nu, nu se poate, pana la Teiuş dacă vreți, mă duc şi mă întorc să vorbim, dacă nu, cumpărați bilete

Așteptăm să se întoarcă.. la care discut cu prietenul ăsta cu care eram. Mă, întreaba-l dacă nu cât îs biletele că mai mult de 7,5 lei nu e unul. Si aia e, luăm două bilete şi nu-i mai dăm nimica.

Se întoarce naşul:

  • bă băieți, îmi dați mie 5 lei şi în Teiuş când se urcă colegul îi mai dați şi lui 5 lei
  • da şefu’
  • bă da să îi dați
  • cum să nu şefu’, îi dăm, suntem băieți de treabă
  • ok, scoate banii

Bun, i-am dat banii, a plecat, la care zic catre prietenul cu care eram, ma da stai să mă uit pe net de curios să văd cât îi biletul. Şi intru pe google, caut mersul trenurilor dau pe primul site și caut, surpriză, un bilet 5.30 lei, deci 2 bilete 10.60 lei şi naşul ne-a cerut 10 lei 🙂 vă dați seama de ce naş bandit am dat?

Ne-a cam bufnit râsul pe amândoi de ce afacere șmecheră am făcut 🙂

Am ajuns la Teiuş cu greu 😀 s-a schimbat şi controlorul şi noi tot aşteptam să vină în control. Trece o stație şi într-un final vine la noi (credeam că nu mai vine).

  • Biletele la control
  • Şefu’ i-am dat la colegul dumitale 5 lei
  • Poi da băi băieți dar i-ați dat 5 lei până la Teiuş, dar de la Teiuş la Alba?

Noi insistăm să ii spunem că i-am dat la colegul lui, făcând pe proştii şi s-a lăsat păgubaş omul şi a plecat mai departe, nu i-am mai dat nimic 😀

Erau înțelesi, sunt sigur că ii spusese controlorul ce s-a dat jos la Teiuş că are de luat 5 lei de la 2 băieți.

Şi cam atât cu povestea asta cu naşul.

Vă salută Grozavul 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm introduceţi comentariul dvs.!
Vă rugăm introduceţi numele dvs. aici