A trecut ceva timp de când nu am mai vorbit nimic pe tema asta, uite că a sosit ziua plecării, momentul mult aşteptat.

Aseară mi-am făcut bagajul, cred că am pus mai mult decât era necesar. Dar na, mai bine să fie în plus decât să duc lipsa la cine ştie ce. M-am chinuit un pic când să închid bagajul, credeam că o să cedeze fermuarul 😂 dar am reușit.

Am chemat cu greu un taxi după ce am sunat la 3 firme diferite că nu aveau maşini disponibile. M-am urcat in taxi, dupa ~5 min am ajuns în frumoasa gară din Alba şi am mers să îmi iau bilet. La casă era să mă fac cu 40 de lei adică să-mi iau bilet redus :D. Doamna de la casa de bilete crezuse că i-am dat 2 bacnote de 50 de lei dar defapt era una de 50 de lei şi una de 10 lei 🙂

Bun, cu biletul luat şi cu bagajul după mine, am mers pe peron unde am aşteptat un pic mai mult decât trebuia trenul. Dar n-ai ce comenta că e clasică treaba asta la CFR.

Într-un final a venit şi trenul mult aşteptat care trebuia să staționeze 9 minute după cum se anunțase. Dar defapt nu cred că a staționat niciun minut. Mai mult ca sigur ca să-şi scoată întârzierea. M-am urcat în tren după ce m-am uitat la numărul vagonului, mi-am căutat locul, am pus bagajul sus şi m-am aşezat la locul meu. Apoi m-am apucat să scriu această postare pe blog. Trenul merge foarte foarte încet, în ritmul ăsta sunt sigur că va mai avea întârziere cel puțin o jumătate de oră. Sper să mă înşel, să ajung la timp că mai am ceva cumpărături de făcut pe când ajung. Şi după ce termin cu cumparăturile trebuie să ajung înapoi până la 12:00 pentru că va veni după mine să mă ducă la pensiune 🙂

Mai am de cumpărat un caiet, un cadou simbolic şi să-mi fac o copie după buletin. Sper să aibă în Braşov loc de depozitare bagaje, să nu mai car ditamai bagajul după mine.

În prima zi nu se va ține niciun curs, probabil doar mi se va face o mică prezentare şi voi fi cazat la pensiunea unde voi ajunge.

Prima zi de curs va începe mâine, deabea apuc să cunosc echipa dar şi colegii bineînțeles. Sunt sigur că voi avea parte de o experiență frumoasă alături de această companie.

Cam atât deocamdată, începe şi trenul să prindă un pic de viteză, mă pun să mănânc ceva şi la somn că nu am dormit deloc.

V-am salutat, numai bine!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNaşul și trenul
Articolul următorAm ajuns la Braşov cu bine
Mă numesc Grozav Claudiu, am 25 de ani și lucrez într-o multinațională pe postul de magazioner, sunt foarte pasionat de domeniul IT și am multe cunoștințe în acest domeniu, deși nu m-am decis încă să lucrez în acest domeniu pentru că nu am o calificare în acest sens, îmi place ca timpul liber să mi-l ocup creând site-uri web așa m-am decis că ar fi timpul să încep acest blog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm introduceţi comentariul dvs.!
Vă rugăm introduceţi numele dvs. aici